Adevărul din spatele a șase mituri populare.

Născocirile despre stomatologie și despre îngrijirea dentară abundă. Aceste mituri sunt transmise prin viu grai și sunt prezentate ca niște adevăruri absolute deși ele sunt de obicei inexacte. Concepțiile dentare greșite reprezintă un pericol pentru sănătatea orală. Iată adevărul din spatele mai multor mituri dentare.

Mit: Dinții de lapte nu trebuie îngrijiți. Oricum se schimbă!

Adevăr: Deși dinții de lapte sunt dinți temporari și dacă aceștia nu sunt îngrijiți corespunzător, pe termen lung, pot apărea probleme la dinții permanenți. Pierderea precoce a unităților dentare temporare ca urmare a leziunilor carioase profunde, au drept consecință alinierea defectuoasă a dinților permanenți. Este esențial pentru copii să învețe elementele de bază ale igienei orale corecte la o vârstă fragedă. Astfel se formeză obiceiuri permanente, care sunt esențiale pentru sănătatea orală.

Mit: Dacă nu am probleme cu dinții, nu este necesar sa mă programez la dentist.

Adevăr: Cele mai multe probleme dentare nu sunt evidente în stadii incipiente. Cariile interdentare incipiente, bruxismul, leziunile gingivale nedureroase sunt doar câteva dintre afecțiunile de care nu suntem conștienți. Ele devin evidente pentru pacienți atunci când sunt asociate cu durerea. Medicul stomatolog poate depista problemele atunci când ele sunt in fazele de început. Controlul periodic la 6 luni este obligatoriu, la fel și igienizările dentare profesionale.

Mit: Trebuie să evitați periajul și folosirea aței dentare, dacă gingiile sângerează.

Adevăr: Dacă gingiile sângerează, atunci trebuie să știți că acesta este un semn de avertizare de boala inflamatorie gingivală. În acest moment igiena dentară este mai importantă ca niciodată. Trebuie să continuați să folosiți ața dentară și periajul zilnic. Întrucât igiena orală deficitară este cauza principală a sângerării gingiilor. Dacă sângerarea se agravează sau continuă să fie o problema, faceți o programare cât mai rapidă la stomatolog.

Mit: Guma de mestecat fără zahăr este un substitut bun pentru spălatul pe dinți.

Adevăr: Deși guma de mestecat fără zahăr oferă beneficiile de împrospătare ale respirației și de curățare minoră ale dinților intre mese, aceasta nu trebuie să fie considerată un substitut pentru periaj si folosirea aței dentare. Placa dentară și particulele alimentare pot fi eliminate numai prin periaj temeinic și folosirea aței dentare.

Mit: M-a tras curentul! D-aia mă dor dinții!

Adevăr: Orice afecțiune dentară are o cauza microbiană. Din păcate „curentul” nu determină dureri sau abcese dentare. De fapt acest mit este bine împământenit in concepția poporului nostru. La fel, această explicație nici nu exista in cultura altor popoare. Cele mai frecvente dureri dentare sunt cauzate de expunerea pulpei dentare la agenții microbieni dintr-o carie, la fel un abces dentar apare din cauza penetrării microorganismelor la nivel periapical.

Mit: Odată ce ați tratat un dinte stricat, aceasta nu se va mai distruge niciodată!

Adevăr: Un dinte cariat a fost curățat și plombat, dinții lipsă au fost înlocuiți cu punți dentare sau implanturi. Ne-am facut datoria, am fost la stomatolog și gata! Am scăpat de toate problemele și altele nu vor mai apărea. Din păcate lucrurile nu funcționează așa. Atenția permanentă față de dinții noștri este cheia succesului față de sănătatea orală. Periați zilnic dinții și nu pierdeți cele 2 vizite anuale obligatorii la dentist.